Am pornit in cautarea fericirii pe drumul visului. Am vazut multe: Poiana Tristetii, Lacul Tacerii, Padurea Prieteniei, Poteca Pierii. Paraul Iubirii,
Ajungand in Poiana Pieriri am vazut toate persoanele dragi pe care le-am pierdut cu timpul, toti pe care i-am uitat cu timpul, fiecare zambet pierdut in grijile maturitatii, fiecare lacrima cazuta din soare prelinsa pe obrazul meu drept si fiecare clipa de tristete din viata. Am mers mai departe unde am dat peste Lacul Tacerii. Acolo mi-am adus aminte de fiecare cuvant pe care nu l-am spus la timp, fiecare regret din cauza ca am vorbit prea mult si fiecare vorba pe care o asteptam de la “ea”. Am trecut si prin Padurea Prieteniei, unde mi-am revazut toti prietenii ce m-au sustinut de fiecare data, toti cei care m-au ajutat atunci cand mi-a fost mai greu, fiecare vorba buna spusa de cel mai bun prieten am auzit-o din nou, fapt ce mi-a dat puterea sa merg mai departe. Pentru a ajunge la sfarsitul drumului a trebuit sa merg pe Poteca Pieririi. Un val de neputinta m-a cuprins. Am vazut acolo pe toti cei care au pierit pentru a putea ajunge la capatul drumului si pe toti cei care voiau sa ma opreasca din parcursul meu pana atunci fara cusur. Toti voiau sa ma ia cu ei sa nu-mi ating telul, dar am razbit si am mers mai departe, lasand in urma uitarea.
De departe se auzeau niste soapte gingase ce-mi gadilau urechile si-mi incalzeau sufletul atat de trist si singur. Nu mai aveam vlaga, dar am alergat cu ultimele puteri pana acolo. Mai aveam doar un pas si am alunecat. Am cazut intr-o apa adanca. Am simtit ca ma inec fiind foarte agitat la inceput. Nemaiavand puteri, corpul mi s-a inmuiat si m-am lasat purtat de apa ce curgea spre nu stiu unde. Mi-am pierdut cunostiinta. M-am trezit deodata intr-un loc pe care nu l-as putea descrie in cuvinte, pe care nu l-as putea desena sau picta. Un peisaj mai mult decat mirific, unde visele prind viata. Eram ud leoarca dar nu simteam raceala. Am vizitat imprejurimile, dar nici urma de vietuitoare. M-am intorc din nou la parau caci mi se facuse sete. Am sorbit o picatura din apa aceea. Atunci parca am sorbit din iubirea pura. Tot corpul mi s-a revigorat, iar simturile erau mai ascutite ca inainte. Deodata ai aparut tu. Erai mai frumoasa ca niciodata, mai frumoasa decat insasi natura. Cu un chip de inger mi-ai soptit la ureche: “in sfarsit suntem doar noi” si m-ai sarutat dintr-o clipire. Am vrut sa te intreb daca asta este fericirea adevarata, dar inainte sa o fac ai facut un gest care mi-a confirmat. Parca imi citisei gandurile.
Ai spus ca vom ramane doar noi pentru o eternitate si te-am crezut
